În Bucureşti nu s-a mai făcut nicio parcare nouă de la cea inaugurată în Piaţa Universităţii, însă autorităţile promit 9.000 de locuri noi de parcare.

sursa foto jurnalul.ro
sursa foto jurnalul.ro

Pe lângă faptul că vorbim de o cifră foarte mică, planul este şi pe termen lung, astfel că parcările respective ar urma să apară până în 2030.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă propune, mai exact, realizarea a 9.113 locuri de parcare, toate urmând să fie la nivel subteran în cadrul a 15 parcări noi construite.

Cele 15 parcări ar urma să fie realizate la Piaţa Alba Iulia (1.420 locuri de parcare), Piaţa Obor (1.530 locuri de parcare), Piaţa Presei Libere (1.633 locuri de parcare), Piaţa Sudului (964 locuri de parcare), Piaţa Hurmuzachi (843 locuri de parcare), Parcul Herăstrău, la Pavilioanele H (468 locuri de parcare), Bdul. Ştefan cel Mare, la Perla (417 locuri de parcare pentru maşini şi 25 pentru motociclete), Str. Edgar Quinet (380 locuri de parcare), B-dul Barbu Văcărescu, lângă Circul Globus (290 locuri de parcare), 10. Str. Walter Mărăcineanu (281 locuri de parcare), Aleea Circului (250 locuri de parcare), Piaţa Dorobanţi (186 locuri de parcare), Gara Băneasa (140 locuri de parcare), Piaţa Domenii (188 locuri de parcare) şi la restaurantul Pescăruş (123 locuri de parcare).

Parcările vor costa peste 311 milioane de euro, iar realizarea lor va fi prefaţată de luarea unor măsuri prin care mai multe străzi cu două benzi vor fi transformate în străzi cu sens unic.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version