Traficul rutier pentru camioane se desfășoară pe benzile destinate autoturismelor, în punctul de trecere a frontierei (PTF) Calafat-Vidin, începând de marți și până la sfârșitul lunii iunie, din cauza lucrărilor de amenajare a platformelor de cântărire din mers a autovehiculelor, informează CNAIR.
 
 
Astfel, vor fi amplasate 4 sisteme de cântărire în mers a vehiculelor rutiere care tranzitează punctul de trecere a fronierei de stat româno – bulgare, Calafat-Vidin.
 
Lucrările se desfășoară atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din România în zona de lucru a personalului CNAIR din Agenția de Control și Încasare Calafat.
 
Până la sfârșitul lunii iunie, pentru desfășurarea în bune condiții a lucrărilor, circulația vehiculelor de transport marfă se va desfășura deviat pe benzile paralele, destinate anterior doar circulației autoturismelor. „În aceste condiții, există posibilitatea creșterii în anumite intervale orare a timpilor de așteptare în zona de control și în cea adiacentă, în special pe sensul de ieșire din România”, precizează CNAIR.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version