Zona de nord a țării este afectată, în cursul zilei de miercuri, de o ceață densă care a dat peste cap deja traficul aerian din Bacău.
Conform reprezentanților Aeroportului Internațional Bacău, două curse au fost afectate serios de condițiile meteo nefavorabile.
Este vorba despre o cursă care venea de la Liverpool și o cursă care trebuia să plece la Bergamo.
Avionul care a venit de la Liverpool a trebuit să survoleze timp de aproximativ 45 de minute orașul înainte de a primi permisiunea pentru aterizare.
Așa s-a ajuns ca plecarea la retur, programată undeva în jurul orei 09.00, să se poată efectua abia în jurul orei 12.45.
Pe de altă parte, pasagerii care urmau să urce în avionul de Bergamo au fost întorși din drum și transportați cu autocarul până la aeroportul din Iași de unde au putut pleca în condiții bune.