Circulația rutieră a fost deschisă, luni după-amiază, pe lotul Târgu Mureș-Ungheni al Autostrăzii Transilvania (A3), în lungime de doar 4,5 kilometri, la care se adaugă 4,7 km de drum de legătură cu două benzi pe sens.

Această porțiune mică de autostradă permite însă continuarea traficului rutier pe 33 de kilometri ai A3 deja funcționali și permite șoferilor să intre pe autostradă mult mai aproape de Târgu Mureș.

Contractul a prevăzut inclusiv construirea a 3 poduri și pasaje pe drumuri de legătură, 6 poduri și pasaje pe autostradă și două noduri rutiere pentru conectarea autostrăzii la rețeaua de drumuri existentă.

Municipiul Târgu Mureș va avea asigurată, astfel, o legătură rutieră modernă cu Câmpia Turzii, Cluj-Napoca, Sebeș și Alba Iulia, dar și cu frontiera de vest a României, ceea ce va scurta timpii de deplasare și va crește gradul de siguranță rutieră, potrivit Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

CNAIR a postat pe Facebook un filmuleț cu noua porțiune de autostradă:

A3 Târgu Mureș – Ungheni (Aeroport)

Lungime: 4,5 km autostradă + 4,7km drum de legătură

Constructor: Strabag
Valoare: 192 milioane de lei
Contract semnat: 29 mai 2020 (ordin de începere lucrări – iulie 2020)
Termen de execuție: 18 luni (contractual – ianuarie-februarie 2022)

Detalii despre proiect: 3 poduri și pasaje pe drumuri de legătură, 6 poduri și pasaje pe autostradă, 2 noduri rutiere pentru conectarea autostrăzii la rețeaua de drum existentă
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version