Circulația rutieră va fi îngreunată în perioada 12 – 19 aprilie de un transport agabaritic ce se va deplasa de la Tulcea la Drăgănești Olt, informează vineri Compania Națională de Administrare a Infrastructurii rutiere (CNAIR).

foto Arhivă

Vehiculul transportă un transformator pentru stația electrică Drăgănești Olt.

Iată întreaga rută:

  • Tulcea – DN22 – DJ229A – Telița – DN22A – Nalbant – DN22F – Horia – DN22D – Ciucurova – DN22A – Saraiu – DJ223 – DN2A – Țăndărei – DN21A – Bărăganul –  DN21 – DN2A – Slobozia – DN2A – Urziceni – DN2 – DNCB – Pantelimon – Bragadiru – DN6 – Alexandria – DN6F – DN6 – Radomirești – DJ653 – Stoicănești – DJ546A – Drăgănești OltLățimea maximă a vehiculului este 4,00 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. În conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră. 

Etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de Poliția Rutieră, care asigură însoțirea vehiculului cu depășiri. Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Șituatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version