După doi ani de păsuire pentru întârzierile nepermise în finalizarea Lotului 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu,  CNADNR anunţă că a dat în judecată firma Salini. O porţiune de 200 m a fost demolată în septembrie şi ar trebui refăcută până la sfârşitul anului; în caz contrar, România va pierde finanţarea europeană pentru întregul tronson de autostradă Orăştie-Sibiu.

lucrari-santier-autostrada-sibiu-orastie
Sursă foto: Ministerul Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, care s-a dus la mijlocul lui octombrie pe şantier să se pozeze mimând interesul, era cât pe-aci să facă publice rezultatele Corpului de Control pe care l-a trimis în august la faţa locului, mai mult forţat de mass-media.

Numai că exact în ziua cu pricina, premierul Victor Ponta a depus mandatul Guvernului. Matache a anulat imediat conferinţa de presă şi s-a ascuns în minister. Practic, până la desemnarea noului prim-ministru şi formarea noului Executiv, Matache rămâne ministru, cu leafa aferentă. Dar nu vrea să se mai implice – de parcă până acum ar fi făcut-o!  

Dar iată comunicatul remis astăzi redacţiei de către CNADNR:

“Având în vedere faptul că potrivit dispozițiilor legale și contractuale, Antreprenorul Salini – Impregilo SpA, este singura entitate responabilă cu proiectarea și executarea lucrărilor aferente construcției autostrăzii Oraștie – Sibiu, lot 3, conform cerințelor stabilite prin contractul de lucrări și legislația în vigoare,Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, a formulat plângere penală la parchetul de pe lângă tribunalul Sibiu. 

În acest sens, CNADNR SA solicită organelor abilitate să efectueze cercetările necesare față de Antreprenor pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: 

– infracțiunile prevăzute de articolul 35 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată,

– infracțiunea de înșelăciune prevăzută de articolul 244 din Codul penal

– infracțiunea de efectuarea de lucrări neautorizate ori cu încălcarea condițiilor stabilite în autorizație în zona drumului public prevăzute de articolul 341 din Codul penal.

În temeiul articolului 20 din Codul de procedură penală, CNADNR SA se constituie și parte civilă cu prejudiciul ce urmează a fi stabilit, având în vedere că valoarea contractului a fost de 604.791.600,00 lei fără TVA, din care 85% Fonduri de Coeziune de la UE și 15% fonduri de la Bugetul de Stat”.

Neaga se dă curat ca lacrima

CNADNR transmite şi declaraţia directorului general al CNADNR SA, Narcis Neaga:

„Având în vedere plângerea penală formulată de către CNADNR SA împotriva Antreprenorului Salini – Impregilo SpA pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, Compania a aprobat măsuri suplimentare de monitorizare şi verificare a celorlalte loturi de autostrăzi aflate în prezent în execuţie. În acest sens, vor fi efectuate verificări suplimentare de către CESTRIN, subunitate a CNADNR SA, şi dacă aceasta va identifica deficienţe, neconformităţi sau erori de execuţie, vom solicita expertize tehnice independente. Toate aceste măsuri vor fi puse în aplicare pentru a preîntâmpina un eventual caz similar cu cel aferent Lotului 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăştie”.

Neaga face pe inocentul deşi a tolerat tărăgănarea lucrărilor la lotul 3, pentru care însăşi somitatea PSD Corina Creţu, comisarul european pentru politică regională, a anunţat că refacerea porţiunii demolate trebuie suportată din banii statului român.

În 1 iulie, Neaga an fost  în inspecţie pe şantier şi s-a plâns presei că l-a găsit gol, dar nu a considerat că trebuie să dea atunci în judecată constructorul pentru faptul că l-a fentat.

Guvernul Ponta pleacă lăsând o zestre ruşinoasă: niciun kilometru nou de autostradă şi şantiere aflate pe punctul de a pierde fondurile europene.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version