Pe Autostrada A2 București – Constanța s-au ridicat brusc două plăci de beton, vineri, la km 17 pe sensul spre Capitală, astfel că muncitorii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au lucrat toată noaptea pentru a repara drumul.

Circulaţia se desfăşoară normal începând de sâmbătă dimineață, după aproximativ 11 ore de lucru, informează CNAIR.
“Suprafaţa carosabilă a fost readusă la nivel şi asfaltată, lucrările fiind efectuate de o echipă de 15 muncitori şi două utilaje. Deşi a fost impusă restricţie de viteză de 60 de km/h pe o porţiune de 200 de metri, circulaţia s-a putut desfăşura pe ambele benzi, pe întreaga perioadă în care s-a lucrat la remedierea suprafeţei benzii de urgenţă de la km 17 al A2. Pe tot parcursul intervenţiei, sectorul de drum în cauză a fost iluminat, semnalizat şi supravegheat de un echipaj al Poliţiei Rutiere, astfel încât lucrările să se poată desfăşura eficient şi în condiţii de siguranţă”, precizează CNAIR.

