CNAIR scos la licitație completarea Studiului de Fezabilitate pentru A8, sectorul  Târgu Mureș – Târgu Neamț.

Iată precizările, în comunicatul transmis redacției:

CNAIR SA a lansat licitația pentru atribuirea contractului “Completarea Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț“, cu o valoare estimată de aproape 30 de milioane de lei, fără TVA.

Contractul presupune prestarea următoarele servicii și elaborarea cel puțin a următoarelor documente:

  • completarea documentației aferente Studiului de Fezabilitate “Autostrada Târgu Mureș – Ditrău” și “Autostrada Ditrău – Târgu Neamț“, în conformitate cu reglementările tehnice și legislația în vigoare, și a cerințelor caietului de sarcini;
  • documentul suport aferent proiectului în vederea susținerii cererii de finanțare;
  • acordarea de asistență pentru Beneficiar, atât pe parcursul procesului de pregătire a cererilor de finanțare, cât și în perioada de evaluare a acestora de către toate instituțiile implicate în acest proces (MT-DGOIT și Comisia Europeană).

Data limită de depunerea a ofertelor a fost stabilită pentru 20 martie 2019. 

Durata contractului este de 18 luni începând de la data de începere a contractului și cuprinde: 14 luni pentru completarea studiului de fezabilitate și 4 luni pentru asigurarea asistenței tehnice.

author avatar
Focus Economic
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version