CNAIR pune în funcțiune, începând de vineri, 15 noiembrie, 13 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, în zona punctelor de trecere a frontierei Vărșand, Salonta, Borș, Urziceni, Petea, Halmeu, Galați, Oancea, Albița, Sculeni, Stânca, Rădăuți Prut și Siret.

foto Jean Mihai Pâlșu

Astfel, vor fi 106 de puncte fixe de control valabilitate rovinietă pe întreaga rețea de drumuri naționale și autostrăzi.

Prin intermediul acestor camere video vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzatoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancționării cu amenda contravențională, conform prevederilor OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare.

Punctele de control fac parte din SIEGMCR, sistemul informatic deținut de CNAIR.

Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, CNAIR a pus la dispoziția acestora, pe portalurile web www.cnadnr.ro (secțiunea Verificare Rovinieta) și www.erovinieta.ro un instrument prin care se poate verifica valabilitatea rovinietei, prin introducerea datelor vehiculului (număr de înmatriculare, număr de identificare).

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version