Contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a Aeroportului  Sibiu, faza I, a fost semnat, miercuri, la Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu, după semnarea contractului de finanțare, săptămâna trecută, la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).

Licitația a fost lansată, în luna decembrie 2021, şi a fost finalizată în data de 30 mai 2022, prin desemnarea câştigătorului – Asocierea CON-A (lider) – BOG’Art (asociat) şi UTI Construction and Facility Management (asociat).

Valoarea totală a proiectului este de peste 272 milioane de lei, din care 85% reprezintă contribuţia FEDR, 13% – de la Bugetul de Stat şi 2% – din bugetul CJ Sibiu.

Cheltuielile neeligibile în valoare de 78.8 milioane de lei sunt finanţate de la bugetul aeroportului.


Termenul limită de finalizare a construcţiei este 31 decembrie 2023.

Terminalul va avea o suprafaţă construită de 22.400 metri pătraţi, cu o capacitate totală de procesare de aproximativ 2,5 milioane de pasageri, 6 filtre de securitate, 7 automate pentru self check-in, 10 ghişee check-in cu operator, unul dintre acestea deservind fluxul de VIP, 7 porţi de îmbarcare, precum şi alte dotări necesare traficului aerian internaţional intra şi extra comunitar, plus spaţii publice de uz comercial şi utilitar.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version