Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a găsit rețeta pentru a-i reuși autostrăzile: îi cere voie premierului Viorica Dăncilă să-l lase să stea pe șantier două zile pe săptămână. 

Ideea strălucită i-a venit ministrului PSD urmaș al lui Dan Șova – cel care ne „amenința” că se mută cu cortul pe șantier – joi, când a constatat că lucrările pe loturile 1 și 2 la Autostrada Sebeș-Turda înaintează greu.

„O să am o discuţie cu doamna prim-ministru şi o să-i solicit ca două zile pe săptămână, dacă îmi dă voie, să stau pe loturile astea, să văd exact cum se avansează cu mine la faţa locului. Văd că, de fiecare dată când vin pe şantier, parcă se animă, se energizează şantierul şi atunci o să fie o energie continuă pe tot parcursul săptămânii”, a declarat Răzvan Cuc, pe șantierul lotului 1.

„Din această cauză o să vin două zile pe săptămână, să stau efectiv în şantier, să văd punctele unde se lucrează şi cum avansează fiecare constructor, cu atât mai mult cu cât vreau să mă ţin de promisiune, în sensul că ce mi-a promis constructorul, că la sfârşitul lunii decembrie, la sfârşitul anului, acest lot, lotul 1, va fi dat în circulaţie”, a adăugat el.

Pe șantierul lotului 2, ministrul a remarcat că, față de situația constatată în primăvară, în prezent constructorul a făcut progrese importante în realizarea lucrărilor:

„Am văzut că s-au finalizat mare parte din structuri, ceea ce este îmbucurător, dar la fel trebuie să fie mult mai activi pe partea de terasamente ca să finalizeze. Este mult mai înapoiat lotul 2 faţă de lotul 1, tocmai de asta nici nu am marşat pe estimarea iniţială făcută de fostul director de la CNAIR, când introducea şi lotul 2 pentru a fi deschis la sfârşitul acestui an, dat în circulaţie”.

Totuși, Răzvan Cuc a declarat că “aş fi vrut să văd o forfotă mai mare şi o mobilizare mai mare la punctele unde mai trebuie insistat”.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version