Porțiunea din drumul DJ608A care face legătura între Telescaun și Muntele Mic a fost închis, vineri, din cauza intensificărilor de vânt și a ninsorii viscolite, întreaga zonă montană din județul Caraș-Severin aflându-se sub atenționare de Cod Portocaliu iar restul teritoriului, sub Cod Galben.
“Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Caraș-Severin, în calitate de administrator al DJ 608A, a solicitat și a obținut aviz favorabil pentru închiderea circulației pe tronsonul de drum cuprins între Telescaun și stațiunea Muntele Mic, urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile. Participanții la trafic sunt rugați să apeleze numărul de telefon 0255 — 213.212, înaintea efectuării unei deplasări pe drumurile județene”, a declarat Camelia Basaraba, șefa Serviciului Comunicare din Consiliul Județean Caraș-Severin.
Județul Caraș-Severin se află sub Cod Portocaliu vineri de la ora 8.00 la ora 14.00 în zona montană și sub Cod Galben în restul teritoriului, până sâmbătă, 3 decembrie, ora 2,00.
Fenomenele vizate sunt intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ și viscolite în zonele de munte.