Circa 100 de angajaţi ai TAROM au demarat, miercuri, o acţiunea spontană de protest împotriva conducerii companiei.

avion, tarom 4

UPDATE: După ce aproximativ 100 de angajaţi ai companiei TAROM au intrat în grevă spontană, Dan Costescu, ministrul Transporturilor, a dat asigurări că se vor face schimbări în cadrul companiei. “Înţeleg că oamenii mai au şi nişte nemulţumiri în legătură cu modul în care a început să se schimbe procedura de lucru în TAROM. Şi vor mai fi schimbări la TAROM, dar nu pot să vă dau detalii în acest moment. Abordarea de până acum nu a fost cea potrivită. Protestul spontan va fi rezolvat la nivelul companiei”, a fost mesajul transmis de ministrul Transporturilor.

 

Este vorba de sindicalişti de la Sindicatul Tehnic, respectiv de angajaţi ai TAROM care se ocupă cu mentenenţa aparatelor de zbor.

S-a luat decizia de a intra în grevă spontană după ce unul dintre directorii companiei a decis să trimită un aparat de zbor la revizie în Bacău, ceea ce înseamnă ore suplimentare de lucru pentru echipa de mentenanţă.

Iar oamenii susţin că s-a ajuns în situaţia ca fiecare dintre ei să aibă între 100 şi 1.000 de ore lucrate în plus, fără a fi plătiţi sau fără a primi zile libere în schimb.

“Avem deja discuţii cu şefii companiei. Aşa nu se mai poate. Sunt mai multe probleme pe care le avem, dar principala este cea cu orele suplimentare care au fost blocate. Avem între 100 şi 1.000 de ore suplimentare lucrate, iar firma nu vrea nici să le plătească, nici să ne ofere zile libere în schimb. S-a ajuns la această situaţie pentru că a plecat 50% din personalul care se ocupa cu mentenenţa, iar flota companiei s-a redus doar cu circa 10%”, a fost mesajul transmis de Aurel Curdov, liderul Sindicatului Tehnic Tarom.

Şefii companiei susţin că, deocamdată, programul zborurilor nu este afectat.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version