Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Plenul Camerei Deputaţilor decide asupra ridicării imunităţii lui Bănicioiu/

Breaking News:
 

Guvernul a aprobat ajutorul de stat pentru aeroporturile Iaşi, Bacău, Cluj, Craiova şi Sibiu

Guvernul Orban a aprobat printr-o ordonanță de urgență, în ședința de joi seară, ajutorul de stat pentru aeroporturile regionale de la Iaşi, Bacău, Cluj, Craiova şi Sibiu. În urmă cu câteva săptămâni, Executivul adoptase un memorandum în acest sens.

 

Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a declarat la Palatul Victoria, în 25 septembrie, că bugetul alocat este de 22,2 milioane de lei. â

„A fost adoptat proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru susţinerea activităţii unor aeroporturi regionale, în contextul economic generat de pandemia de COVID-19. Anterior, Guvernul a aprobat un memorandum pentru instituirea acestei scheme de ajutor de stat pentru aeroporturile regionale cu un trafic de pasageri mai mare de 200.000 de persoane până la 1 milion de persoane pe an. Bugetul alocat acestui ajutor este de 22,2 milioane lei şi vor beneficia de această măsură de sprijin aeroporturile regionale de la Iaşi, Bacău, Cluj, Craiova şi Sibiu”, a declarat Dancă.

Pentru aeroporturile care au un trafic de pasageri mai mic de 200.000 de persoane pe an au fost deja acordate măsuri de sprijin similare anterior, a precizat el. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv