Guvernul a aprobat astăzi Master Planul General de Transport al României, pe baza căruia Ministerul transporturilor va putea accesa fondurile europene din exercițiul financiar 2014 – 2020 (din care au trecut deja 2 ani).

master plan harta

Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a declarat după ședință că “acest guvern a aprobat prima strategie de infrastructură de transport pe care România o va avea în următorii ani”.

Iată alte declarații pe care le-a făcut ministrul:

Master Planul analizează obiectivele majore ale sistemului naţional de transport şi constituie un instrument strategic de planificare a investiţiilor majore ce sunt semnificative pentru obiectivele de transport la scară naţională.

Master Planul securizează, practic, construcţia a peste 6.800 de km de drum, din care peste 1.500 de km de autostradă şi peste 1.300 de km de drum expres. De asemenea, securizează modernizarea a peste 5.000 de km de cale ferată, a 15 aeroporturi şi a 32 de porturi.

Master Planul se impune ca o condiţie ex-ante a finanţării în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare. Are ca model de decizie modelul naţional de transport, care utilizează date de  natură economică, demografică şi de transport pe baza căruia se determină prognozele de trafic pentru toate modurile de transport. În acest mod sunt prioritizate proiectele.

Pe lângă aceste proiecte de construire şi modernizare a infrastructurii în Master Planul General de Transport sunt prevăzute şi proiecte de îmbunătăţire a serviciilor pentru toate modurile de transport, adică achiziţionarea de material rulant nou pentru calea ferată, achiziţionarea navelor de dragaj sau intervenţie în sectorul naval, a echipamentului de siguranţă şi securitate în domeniul aerian.

Acest raport privind Master Planul General de Transport va avea asociat un plan separat de implementare a proiectelor, care va defini programul de eşalonare a proiectelor. Planul de implementare va lua în considerare gradul de maturitate al proiectelor, precum şi eligibilitatea la diversele surse de finanţare, criterii care au fost incluse în evaluarea multi-criterială utilizată la prioritizarea proiectelor din cadrul Master Planului.

Master Planul General de Transport a fost elaborat în conformitate cu recomandările Comisiei Europene şi în cooperare cu Jaspers şi a fost agreat cu Comisia Europeană.

A fost propus în spaţiul public acum patru ani, a fost dezbătut şi anul trecut. Acest guvern îşi asumă Master Planul. Deci, nu este numai viziunea guvernului Cioloş, este asumarea unui proiect social care a fost dezbătut şi în parlament şi pe care noi ni-l asumăm pentru implementare.

Sursa de finanţare o să fie multiplă. O să fie surse de la fonduri europene nerambursabile, o să fie de la bugetul de stat şi sunt şi alte surse de finanţare independente pe care le considerăm în funcţie de proiect şi de necesităţi”.

Este un “document strategic care stabileşte principalele direcții de dezvoltare a infrastructurii de transport din România în următorii 15 ani, pe toate modurile de transport: rutier, feroviar, naval, aerian şi multimodal”, precizează Executivul.

Documentul prezintă cadrul general de dezvoltare a infrastructurii de transport, sursele de finanţare, strategia de implementare a proiectelor, precum şi asigurarea activităţii de întreţinere şi reparaţii curente până în anul 2030.

Totodată, stabilește obiectivele strategice, coridoarele de transport, intervențiile specifice și scenariile de implementare pentru dezvoltarea echilibrată, sustenabilă și armonizată cu obiectivele strategice transeuropene a infrastructurii de transport de pe teritoriul țării noastre.

“Master Planul General de Transport al României va contribui semnificativ la dezvoltarea sustenabilă a României pe termen lung, prin creșterea conectivității intermodale (legături create prin combinarea tuturor modurilor de transport) între regiuni, accesul populației și al mediului de afaceri la rețeaua de transport și susținerea dezvoltării regiunilor cu potențial de creștere economică.

Nu în ultimul rând, adoptarea Mater Planului reprezintă și o condiționalitate a finanțărilor pentru România în domeniul transporturilor, prin Programul Operațional Infrastructura Mare”, mai arată Guvernul.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version