Guvernul a modificat, marți, prin ordonanţă de urgenţă, OUG 39/2018 privind parteneriatul public-privat (PPP), astfel încât proiectele de investiţii au fost transferate la ministere, iar competenţele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză de unitate centralizatoare a procedurilor de parteneriat public-privatau fost eliminate.

Premierul Ludovic Orban le-a solicitat miniștrilor “ca în decurs de maxim 10 zile de la adoptarea ordonanţei de urgenţă să prezinte în şedinţa de Guvern un plan de derulare a acestor proiecte”.

”Adică, trebuie câteva decizii foarte clare, cum le finanţăm, care sunt termenele pentru fiecare etapă, realizarea proiectării, realizarea licitaţiilor aferente fiecărei faze a proiectului, de asemenea, cât durează faza de execuţie. Şi, repet, important este cum finanţăm aceste proiecte”, a spus prim-ministrul, la începutul ședinței Executivului.

Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului Ludovic Orban, a precizat, la finalul şedinţei Executivului, că în acest fel ”au fost deblocate proiecte precum Autostrada Ploieşti-Braşov sau Autostrada Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni, care au fost mult timp îngropate la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză în vederea finalizării unor proceduri de parteneriat public-privat care nu aveau nicio şansă de realizare”.

“Astfel, Autostrada Ploieşti-Braşov, Autostrada Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni, Autostrada Bucureşti-Craiova-Calafat-Drobeta Turnu Severin, Linia ferată de mare viteză Bucureşti-Craiova-Sofia-Timişoara-Belgrad-Cluj-Budapesta, extinderea reţelei de metrou prin realizarea Magistralei M7, construirea Aeroportului Bucureşti sud, şi altele din acest domeniu sunt transferate la Ministerul Transporturilor”, a precizat Dancă.

În acelaşi timp, “proiecte de investiţii în domeniul sănătăţii, precum Clinica Dr.Grozovici, construirea şi operarea unei Bănci naţionale de sânge, plasmă umană şi celule stem, Spitalul regional Timişoara, Spitalul regional Brăila-Galaţi, Spitalul regional Târgu Mureş sunt transferate la Ministerul Sănătăţii”, a adăugat șeful Cancelariei premierului.

“Alte proiecte sunt transferate la Ministerul Economiei şi Energiei, proiecte precum Complexul hidrotehnic de la Turnu Măgurele sau Centrala hidroelectrică Tarniţa-Lăpuşteşti şi, de asemenea, tot la Ministerul Economiei, Energiei şi Turismului, construcţia unui sistem de resorturi de lux la Marea Neagră sau a unui Complex turistic pentru schi în Masivul Făgăraş “, a mai spus Dancă.

 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version