Încă un accident feroviar – al patrulea din ultima perioadă – s-a produs, joi, blocând circulația trenurilor spre și dinspre litoral.

O locomotivă a tamponat o garnitură de 16 vagoane pline cu fier vechi, care s-au răsturnat pe calea ferată în Gara Filiași.

Din primele date ale anchetei a rezultat că mecanicul de locomotivă a adormit și, mai mult, era băut. Anchetatorii au constatat că avea 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a interzis companiei feroviare Tim Rail Cargo să mai opereze, după seria de accidente de trenuri de marfă ale acesteia, culminând cu cel di.

Ministrul Cătălin Drulă a transmis, la ora 13.00:

„Tocmai am încheiat o ședință de urgentă cu autoritățile din sistemul de siguranță feroviară. Concluziile sunt următoarele:
 
1) Operatorul privat al cărui tren a provocat accidentul de noaptea trecută, de la Fetești, nu va mai putea efectua operațiuni de transport feroviar ca urmare a restricționării certificatului de siguranță.
 
2) Autoritatea pentru Siguranță Feroviară va declanșa controale la operatorii de transport feroviar de marfă și de călători, în care va verifica respectarea normelor de siguranță.
 
3) La nivelul ministerului va fi elaborat un nou act normativ, care va înăspri sancțiunile pentru încălcarea normelor de siguranță atât pentru operatori, cât și pentru personalul acestora.
 
4) Mâine, vineri, am convocat la minister reprezentanții tuturor operatorilor de transport feroviar de marfă și călători licențiați.
 
Deciziile vin după al treilea incident feroviar care implică trenuri de marfă în România din ultima perioadă.
 
Aceste incidente – soldate din fericire fără victime omenești – provoacă un disconfort uriaș pasagerilor și pagube însemnate la infrastructură.
 
În urma accidentului de noaptea trecută, de la Fetești, vor fi înregistrate întârzieri pe ruta București – Constanța până la efectuarea reparațiilor. Circulația nu va fi însă blocată.
 
Operațiunea este de amploare: 16 vagoane și o locomotivă răsturnate sau deraiate, dar toate echipele CFR SA sunt în teren deja pentru a scurta la maximum perioada de deranj asupra traficului.
 
Pe alt front, bătălia pe care o duc este cea de finanțare a sistemului feroviar, care are nevoie de capitalizare masivă după ani de subfinanțare și pierderile cauzate de pandemie.
Pe partea de investiții din fonduri europene stăm excelent la minister: 3,1 mld lei la zi (cu +22% mai mult ca anul trecut la 31 iulie și aproape dublu față de aceeași perioadă din 2019). Așa cum arată prognoza, ne vom atinge până la sfârșitul anului ținta propusă de 8 mld lei.
 
Dar capitalizarea sistemului feroviar se face cu fonduri de la bugetul de stat. Și aici cu pierderile acumulate din anii trecuți + efectul pandemiei, e nevoie de alocarea de sume suplimentare semnificative, așa cum am justificat în cererea de rectificare a bugetului către Ministerul Finanțelor.
 
La rectificarea bugetară, feroviarul trebuie să fie prioritatea absolută.”
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version