Peste 282,6 milioane de pasageri au fost transportați în primele 9 luni ale anului trecut, interurban și internațional, reprezentând o creștere cu 6,2% față de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2015, potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).

foto: Jean-Mihai- Pâlșu
foto Jean Mihai Pâlșu

Din total, 12,7 milioane pasageri (4,5%) au fost înregistrați în transportul internațional, cei mai mulți călătorind cu autobuze și microbuze în transport public local.

Transportul rutier de pasageri deține cea mai mare pondere (78,4%), urmat fiind de transportul feroviar (17,3%).

Transportul feroviar de pasageri a înregistrat o evoluție negativă, atât la numărul de pasageri transportați, cât și la parcursul pasagerilor, comparativ cu perioada 1 ianuarie — 30 septembrie 2015 (scădere cu 2,6%, respectiv cu 2,1%). Transportul rutier a înregistrat o creștere cu 7,7% în ceea ce privește numărul pasagerilor transportați, în timp ce parcursul acestora a crescut cu 8,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

În transportul maritim, au fost înregistrați 1.700 pasageri în transport internațional. Transportul pe căi navigabile interioare a înregistrat un număr de 123.000 pasageri transportați în transport național, în timp ce parcursul acestora a fost de 6.150.000 pasageri-km.

Transportul aerian a înregistrat un număr de 12,2 milioane pasageri transportați, din care 11 milioane pasageri au fost transportați în curse internaționale.

Distanța medie de transport a unui pasager a fost superioară în primele 9 luni din 2016 în transportul rutier și feroviar, creștere cu 0,8% și, respectiv, cu 0,5%, dar a înregistrat o scădere cu 3,7% în transportul pe căi navigabile interioare.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version