Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) reclamă parcarea neregulamentară a maşinilor pe carosabil şi blocarea circulaţiei mijloacelor de transport în comun, care au însumat de la începutul anului întârzieri de 1.113 minute.

tramvai, zapada, iarna 130-Jean-Mihai PALSU
foto Jean Mihai Pâlşu

Conform Dispeceratului RATB, în primele 20 de zile ale lunii ianuarie s-a înregistrat un număr extrem de mare de blocaje care au dus la întârzieri enorme ale vehiculelor din traseu.

„Vârful de întârziere a fost atins la 19 ianuarie, de autobuzele liniilor 126, 300 şi 368, care au fost blocate, în total, 150 de minute, pe Strada Episcopiei nr. 3-7, pe sensul spre Calea Victoriei. Artera a fost blocată în aceeşi zi, între orele 11.50-12.20 (30 minute), între orele 16.30-16.55 (25 de minute), dar şi între orele 18.10-19.45 (95 de minute), acest ultim interval reprezentând vârful timpului de blocaj pentru autobuze”, precizează RATB.

417 minute într-o singură zi

Cel mai mare timp însumat al vehiculelor blocate a fost înregistrat miercuri, 20 ianuarie, când Dispeceratul a raportat întârzieri totale de 417 minute din cauza unor vehicule parcate neregulamentar.

Cele mai afectate au fost tramvaiele liniilor 24, 36, 44 şi 46, troleibuzele de pe liniile 65, 66, 70 şi 85 şi autobuzele liniilor 126 şi 178 şi 226.

De la începutul anului, întârzierile provocate îmn acest mod au însumat  1.113 minute pe liniile RATB în sumă totală.

Mai sunt şi cazuri de defecţiuni tehnice la troleibuze sau tramvaie, însă RATB ia măsurile urgente şi reintroduce cât mai curând în traseu vehiculele afectate. Însă atunci când accesul mijloacelor de transport în comun este blocat pe arterele de circulaţie, regia bucureşteană nu are nicio atribuţie.

„RATB le solicită public conducătorilor auto să respecte reglementările Codului rutier, întrucât cei mai afectaţi sunt călătorii nemulţumiţi pe bună dreptate că trebuie să aştepte în staţii mijloacele de transport în comun, în condiţii meteorologice extreme”, precizează conducerea regiei.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version