Legea care le interzice polițiștilor rutieri “vânarea” șoferilor, cu radarele ascunse, a fost adoptată, marți, de Camera Deputatilor – for decizional -, cu 186 voturi “pentru” și 21 “împotrivă”.

Astfel, a fost modificat art.109 din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.684 din 6 noiembrie 2018.

Măsura face parte dintr-un proiectul de lege mai vechi, care a fost atacat la CCR. Acum, legea cuprinde în integralitate articolele declarate constituționale.

Potrivit modificării, polițiștii rutieri, respectiv polițiștii de frontieră sunt obligați să poarte uniformă cu înscrisuri și însemne distinctive și să amplaseze la loc vizibil aparatelor radar.

“O altă prevedere este cea referitoare la constatarea contravențiilor în sensul ca nu poate fi făcută doar cu mijloace tehnice certificate, omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de contravenție. O noutate este și faptul că se interzice amplasarea aparatelor radar care nu sunt staționate în locuri vizibile, ceea ce înseamnă că radarele nu mai pot fi ascunse în curbe sau tufișuri, după diferite obstacole. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanță maximă de 10 metri. Legea pune bazele pe preventie, întrucât amplasarea radarelor la vedere înseamnă că șoferul încetinește și devine prudent. Statisticile demonstrează ca acolo unde au fost montate machete ale mașinilor de poliție, numărul accidentelor din cauza vitezei s-a redus simtitor”, potrivit comunicatului emis de Florin Roman, deputat PNL.

Legea urmează să ajungă la președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version