Metrorex a încasat 21 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 12.500 de lei din partea ISU, din cauza problemelor înregistrate în urma unor controale efectuate la metrou.

sursa foto bucuresti.wikia.com

Cei de la ISU recunosc că, de la controlul efectuat în noiembrie, “conducerea Metrorex a luat măsuri pentru remedierea problemelor legate de evacuarea călătorilor, în sensul că au fost eliminate barele metalice improvizate de la sistemul de turnichete, fiind totodată în curs de înlocuire acest sistem de trecere a persoanelor, iar uşile de pe traseele de evacuare sunt în prezent menţinute libere, neîncuiate şi deschise”.

Cu toate acestea, “s-au acordat amenzi pentru staţiile de metrou care nu au asigurată/finalizată cea de-a doua cale de evacuare şi astfel nu se asigură accesul persoanelor la cel puţin două căi de evacuare, care să ducă în direcţii opuse. Totodată, în staţiile de metrou există în continuare o serie de spaţii comerciale, vitrine etc care prin modul de amplasare reduc lăţimea liberă de circulaţie a căilor de evacuare (staţiile Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Iancului, Gara de Nord 1, Piaţa Sudului, Tineretului)”.

În plus, “există probleme la nivelul mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, acestea nu sunt în stare de funcţionare permanentă în unele staţii, în sensul că instalaţia de detecţie, semnalizare şi alarmare nu funcţionează la parametrii nominali”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version