Sindicaliştii de la ROMATSA au anunţat că vor intra în grevă generală începând din 30 mai, astfel că traficul aerian va fi dat peste cap.

Mai mult, vineri, unul dintre liderii sindicaliştilor a anunţat că sunt şanse minime ca această grevă să fie anulată şi că oamenii au cel puţin 50 de revendicări.

Răspunsul ministrului Transporturilor a venit prompt, Alexandru Cuc acuzându-i pe sindicaliştii din ROMATSA că “joacă murdar. Ei ştiu că vine vacanţa de Rusalii şi mulţi români ar putea fi afectaţi de greva lor şi d-aia forţează nota acum. Presiunea pusă pe vacanţa românilor este nejustificată”.

Mai mult, ministrul Cuc spune că “noi am avut întâlniri încă dinainte de greva iniţială, de acum două săptămâni. Oamenii şi-au prezentat doleanţele care ţin de partea ministerului şi ce poate rezolva ministerul. Am stabilit un calendar foarte clar, pe care noi ni l-am asumat, ca şi minister, dar, pe de altă parte, mi se pare că această presiune care o pun pe minivacanţa românilor care urmează în perioada următoare este nejustificată. Cu atât mai mult cu cât cred că ştiţi cu toţii care sunt salariile controlorilor de trafic de la ROMATSA. Vorbim de un salariu mediu de 21.000 de lei. Rămânem deschişi dialogului, dar sindicaliştii ar trebui să vină cu lucruri clare şi nu cu ambiţii de pe urma cărora să aibă de suferit românii”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version