Mai mulţi parlamentari ai Partidului Naţional Liberal au depus un proiect de lege ce prevede ca toţi cei care modifică kilometrajul maşinii să ajungă după gratii.

Conform iniţiativei legislative, “înşelăciune săvârşită în legătură cu date sau caracteristici ale vehiculelor se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani. Prin date sau caracteristici ale vehiculelor se înţelege: elementele de identificare, provenienţa, modificările şi intervenţiile, inclusiv asupra odometrului, istoricul reviziilor, reparaţiilor şi accidentelor rutiere în care a fost implicat vehiculul. Fapta constituie infracţiune independent de diligenţa depusă de persoana care devine titular de drepturi asupra vehiculului”.

Paralamentarii PNL susţin că, astfel, urmăresc “descurajarea tranzacţiilor cu vehicule ale căror date sau caracteristici sunt trucate sau nereale şi, în consecinţă, creşterea siguranţei pe drumurile publice. Pentru că în aceste cazuri particulare interesul principal al statului este de a asigura siguranţa circulaţiei, în timp ce interesul secundar este cel de a-l proteja pe cel înşelat”.

Conform specialiştilor, citaţi de româniatv.net, acest proiect de lege ar urma să vină în completarea Codului Penal.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version