Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin grindeanu, a semnat, marți, două contracte de finanțare pentru modernizarea Aeroportului „Transilvania” Târgu Mureș, în valoare totala de 149 de milioane de lei.

Sumele alocate vor fi folosite pentru extinderea platformei de parcare aeronave, până la suprafața de 8.000 mp, și a terminalului de pasageri, până la 9.397 mp, ce vor duce la majorarea capacității de procesarea unui număr mare de pasageri pe fluxurile de plecări/sosiri interne și internaționale.

Totodată, va fi achiziționat un Echipament de Securitate Aeroportuară (SESA) modern și performant și va fi construită o Remiză PSI, cu dotarea corespunzătoare.

Nu în ultimul rând, investiția vizează maximizarea gradului de confort al pasagerilor în contextul siguranței și securității aeroportuare.

Obiectivul este inclus în Master Planul General de Transport și trebuie finalizat până în luna decembrie 2023.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version