Șoferii vor putea identifica, de la sfârșitul lui aprilie, prin MyCar Assistant, cea mai apropiată stație ITP, alături de celelalte opțiuni oferite de această aplicație.

MyCar Assistant, aplicația românească concepută ca un asistent digital auto complex, care răspunde la toate nevoile proprietarilor de mașini, continuă să se dezvolte și implementează noi funcționalități disponibile pentru șoferi, prin care aceștia au posibilitatea de a beneficia rapid și facil de o mașină de înlocuire în perioada în care autoturismul personal se află în service pentru reperații, în urma unui accident în care au fost partea păgubită. Mai mult, de la finalul lunii, aceștia vor putea identifica prin aplicație și cea mai apropiată stație ITP.  

Creată pentru a veni în sprijinul șoferilor, ca o aplicație mobilă gratuită de gestiune a datelor scadente pentru mașini personale și flote, MyCar Assistant dezvoltă noi funcționalități menite să ușureze și să eficientizeze cât mai mult posibil administrarea unui autoturism și rezolvarea nevoilor și problemelor acestora. Din aplicația MyCar Assistant, prin parteneriatul cu Autonom Assistance, șoferii au acum opțiunea de a solicita o mașină de înlocuire în caz de accident, costul aferent închirierii acesteia fiind suportat în întregime de către compania de asigurări a șoferului vinovat de producerea accidentului. 

Continuăm să dezvoltăm MyCar Assistant și să adăugăm noi funcționalități menite să ușureze cât mai mult posibil viața șoferilor. Prin parteneriatul cu Autonom Assistance, cea mai recentă opțiune le permite acestora să solicite direct din aplicație un autoturism de înlocuire în caz de accident, extrem de simplu și de eficient, pentru că știm cât de importantă este mobilitatea și asigurarea unei mașini de schimb în astfel de situații”, a declarat Cristian Astaloș, fondator MyCar Assistant.  

Pentru soluționarea cererii și întocmirea dosarului, șoferii trebuie să introducă în aplicație o serie de informații privind dauna, urmând ca reprezentanții Autonom Assistance să ia legătura cu solicitanții în vederea documentelor necesare, pentru a le pune acestora la dispoziție un autoturism de schimb. Autonom beneficiază de cea mai nouă și diversificată gamă de autoturisme la nivel național, iar mașina de înlocuire pusă la dispoziție va fi dintr-o clasa similară cu cea a șoferului care înregistrează cererea. Toate detaliile despre condițiile necesare pentru a beneficia de o mașină de înlocuire pot fi consultate aici: https://www.my-car.co/masina-de-inlocuire/

De asemenea, de la finalul lunii aprilie, prin aplicația MyCar Assistant va fi disponibilă și o nouă opțiune care permite identificarea celei mai apropiate stații ITP. În funcție de localizare, șoferii vor putea căuta cea mai apropiată stație, având posibilitatea fie să efectueze o programare telefonic, fie să primească asistență și să fie ghidați direct până la locație. Pentru început, vor fi disponibile în aplicație peste 800 de stații ITP la nivel național, urmând ca funcționalitatea să fie extinsă pe viitor. 

MyCar Assistant este o aplicație gratuită pentru persoanele fizice, dar și pentru companii până la un număr de 5 autovehicule înregistrate și este disponibilă pentru descărcare din App Store, Google Play sau prin aplicația Web pentru laptop-uri sau tablete. 

Despre MyCar Assistant

MyCar Assistant este o aplicație românească concepută ca un asistent digital auto complex, ce oferă o gestiune completă a datelor scadente pentru mașini personale și flote, precum și asistență privind starea autovehiculelor, a tuturor intervențiilor efectuate, precum și evidența cheltuielilor și posibilitatea de a obține asigurarea RCA într-un timp extrem de scurt. Aplicația permite din 2022 și accesarea opțiunii de a de a solicita o platformă de tractare de oriunde din țară. Utilizatorii sunt în permanență la curent cu ce documente expiră, întreținerea flotei, daune și cheltuieli, comunicarea cu șoferii, simplu, transparent, de pe orice dispozitiv.  

author avatar
Catalin Visan
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version