Sectorul feroviar european va beneficia, începând de sâmbătă, de noi proceduri armonizate de reducere a costurilor și a sarcinilor administrative. Aceste norme noi completează cel de-al patrulea pachet feroviar, o serie de măsuri menite să sporească eficiența și competitivitatea căilor ferate europene, informează Comisia Europeană, într-un comunicat.
Noile măsuri vor contribui la interoperabilitate, fiabilitate și capacitate de rețea sporite în sectorul feroviar european. De exemplu, noile procese simplificate vor genera mai multă competitivitate și inovare în acest sector, facilitând funcționarea companiilor feroviare și a operatorilor sau vânzarea de tehnologii inovatoare în mai multe state membre. Î
n plus, pachetul prevede că Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate (ERA) va juca un rol mai important, devenind, începând cu 31 octombrie, organismul unic european de certificare pentru vehiculele feroviare și operatorii de trafic feroviar.
Concret, agenția va fi responsabilă cu autorizarea vehiculelor, certificarea în materie de siguranță, precum și cu aprobările pentru proiectele terestre legate de Sistemul european de management al traficului feroviar (ERTMS) din toate statele membre.
Comisarul pentru mobilitate și transport, Adina Vălean, a declarat: „Ziua de mâine marchează un moment important pentru sectorul feroviar european — e termenul de transpunere a directivelor privind siguranța feroviară și interoperabilitatea. Punerea în aplicare completă a celui de-al patrulea pachet feroviar la nivelul întregii UE este esențială pentru stimularea transportului feroviar. Prin urmare, contez pe statele membre care nu l-au transpus încă să facă tot ce le stă în putință pentru a îndeplini această obligație în foarte scurt timp. Punerea în aplicare a pilonului său tehnic va simplifica în mod semnificativ procedurile și va reduce costurile suportate de întreprinderile feroviare care își desfășoară activitatea în întreaga Europă. Facem ca transportul feroviar să fie mai eficient, mai sigur, mai accesibil și, prin urmare, mai competitiv în raport cu alte moduri de transport. Acesta constituie un pas important în direcția decarbonizării sectorului european al transporturilor și in ceea ce privește sporirea atractivității transportului feroviar în întâmpinarea anului 2021 — Anul european al căilor ferate”