În primele trei luni ale anului 2017 a fost înregistrată o creştere cu 70% a numărului de pasageri, comparativ cu anul precedent, la Aeroportul Internațional “Traian Vuia” Timișoara.

Astfel, dacă în perioada ianuarie-martie 2016 au fost înregistrați 209.890 de pasageri, în aceeaşi perioadă din 2017 numărul acestora a ajuns la 355.832.

Luna martie a fost a 15-a lună succesivă de creştere a numărului de pasageri la Aeroportul Internaţional Timişoara.

O creştere însemnată apare şi la numărul zborurilor: dacă în primele 3 luni ale lui 2016 au aterizat şi decolat 2.824 de aeronave, în 2017, numărul acestora a crescut cu 48%, respectiv 4.178 zboruri.

“Aeroportul a avut 15 de luni consecutive de creştere la numărul de pasageri. Din toamna anului trecut, odată cu intrarea a două noi companii aeriene, ritmul s-a accentuat considerabil, cu peste 65%. Suntem convinşi că această tendinţă se va păstra şi în lunile următoare, deoarece din vară va fi inclusă în orarul zborurilor încă o destinaţie – Constanţa, dar vor fi reluate şi cursele charter spre Turcia şi Grecia,”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.

Frecvențe mărite

De la sfârşitul lunii martie, odată cu trecerea la orarul de vară, au crescut şi frecvenţele pentru zborurile spre Memmingen (de la 2 la 3 zboruri/săptămână) şi Roma (de la 2 la 3 zboruri/săptămână), iar săptămâna viitoare vor fi suplimentate şi cursele de Dortmund şi Valencia.

Cea mai căutată destinaţie rămâne Bucureşti, urmată de Londra şi Munchen.

Şi traficul aerian de marfă este în creştere, de la 937 de tone transportate în primul trimestru al anului 2016, la 955 tone în acest an.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version