Conducerea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti anunţă că peste 2.500 de taxiuri au primit autorizaţie pentru a prelua pasageri de la Aeroportul Henri Coandă.
Taxiurile vor putea prelua pasageri atât prin intermediul dispozitivelor touch-screen, adică la comandă, cât şi direct din faţa terminalului Sosiri, pe principiul primul venit, primul plecat în cursă.
“Prin această decizie se asigură condiţiile necesare pentru preluarea rapidă şi fluentă a pasagerilor sosiţi pe aeroport şi pentru transferul lor în siguranţă la destinaţie. Taxiurile autorizate au acces atât pe bază de comandă (transmisă prin intermediul dispozitivelor touch-screen), cât şi direct în faţa terminalului Sosiri, pentru a prelua pasagerii pe principiul primul venit — primul plecat în cursă. Accesul taxiurilor neautorizate în staţiile taxi va fi interzis începând cu 1 septembrie, ora 00.00. Măsura interdicţiei vine şi la solicitarea Poliţiei Transporturi, ca urmare a numeroaselor incidente generate de taximetriştii neautorizaţi. Începând cu 1 septembrie, staţiile taxi de la aeroport vor fi următoarele: la etaj, staţiile pentru taxiuri la comandă, respectiv pentru taxiuri care practică un tarif de maximum 1.40 lei/km, iar la parter staţia pentru taxiuri autorizate, indiferent de tariful practicat”, este mesajul transmis de şefii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.