Reţeaua europeană de cooperare pentru transport şi-a îndeplinit în 2015 obiectivul: peste 3,9 milioane de expediţii (mai exact 3.913.110), în creştere cu 5% faţă de anul anterior.

sistem aliance europe

Tonajul celor peste 3,9 milioane de expediţii a fost de 1,628 milioane de tone.

„În fiecare an depunem eforturi pentru a atinge volume mai mari – este nemaipomenit că obiectivul nostru pe 2015 a fost îndeplinit. De asemenea, în 2016, urmărim să creştem şi mai mult numărul de expediţii. Conform documentului de strategie, 4,1 milioane de expediţii vor fi transportate anul acesta. Suntem siguri că vom atinge acest obiectiv, de vreme ce cota de colaborare între parteneri creşte organic”, declară Uwe Meyer, director executiv al System Alliance Europe.

Începând cu luna ianuarie 2016, FREJA este partener oficial al reţelei de transport mărfuri, cu cele trei subsidiare din Danemarca, Norvegia şi Suedia. Compania scandinavă întăreşte reţeaua cu 10 filiale în total. Astfel, în luna ianuarie reţeaua atinge în total 1.803 linii regulate de transport. Începând cu luna ianuarie 2016, Sifte Berti nu mai este partener al System Alliance Europe.

În prezent, reţeaua de cooperare este alcătuită din 61 de parteneri cu 201 de filiale în 32 de ţări europene. 

System Alliance Europe îmbină competenţele companiilor de logistică performante de mărime mijlocie. Oferim clienţilor, direct prin transportatorul lor regional, o platformă europeană de transport de mărfuri în regim de grupaj.Reglementările privind organizarea şi suportul informatizat garantează standarde ridicate de calitate, transparenţa proceselor şi servicii fiabile de transport. În România, Gebrüder Weiss este partenerul oficial al System Alliance Europe. 

Mai multe informații, la www.systemallianceeurope.net.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version