Podul de peste Dunăre la Giurgiu-Ruse a fost redat circulației sâmbătă începând cu ora 12.45, însă reabilitarea completă a acestuia se va încheia la sfârşitului lunii noiembrie, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 

lucrari, pod, giurgiu-ruse

Contractul de reabilitare a Podului peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse a fost atribuit în luna octombrie 2014 Asocierii Collini Lavori S.p.A. – Tecnic Consulting Engineering, iar în luna noiembrie 2014 s-a dat ordinul de începere a lucrărilor.

Contractul a fost încheiat pe o perioada de 16 luni, investiția fiind finanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POS-T 2007 – 2013.

„Din cele 16 luni, 2 luni reprezintă perioada de proiectare, care s-a încheiat la sfârșitul lunii ianuarie 2015. Precizăm că lucrările de reabilitare urmează a fi finalizate în primul trimestru al anului 2016”, menţiona anul trecut CNADNR.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version