Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, vrea modificarea legislației astfel încât candidații la obținerea permisului auto să fie testați antidrog, iar statul să le confiște mașinile şoferilor băuți sau drogați.

 
Precizăm că Bulgaria a luat-o înaintea României în privința înăspririi pedepselor din Codul penal referitoare la infracțiunile rutiere, astfel că, din iulie, mașinile șoferilor prinși drogați sunt confiscate, iar pedepsele au crescut de la cel puțin 5 ani de închisoare la 20 de ani. 

„Voi propune Guvernului şi Parlamentului legislaţie pe următoarele direcţii – măsuri care vizează conducătorii auto: instituirea obligativităţii testului antidrog cu ocazia examinării medicale pentru dobândirea sau reînnoirea permisului şi extinderea examinării medicale la restituirea permisului de conducere reţinut pentru consumul de alcool şi droguri. Deci, vrei carnet, test antidrog. Instituirea unor noi situaţii în care efectuarea testării antidrog – alcool este obligatorie suplimentar prevederilor actuale: atunci când în vehicul sunt identificate substanţe care pot avea caracter psihoactiv, recipiente cu alcool desfăcute, conducătorul auto figurează în baza de date că a încălcat norme privind consumul de alcool şi droguri la volan, precum şi când a comis infracţiuni la regimul substanţele interzise”, a declarat Cătălin Predoiu, luni, după prezentarea neregulilor constatate la IPJ Constanța și Poliția Mangalia în cazul tânărului drogat care a omorât cu mașina doi studenți.

Ministrul mai vrea mărirea termenului pentru restituirea permisului de conducere, atunci când acesta a fost anulat ca urmare a consumului de alcool şi droguri.

„În prezent – 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau pedepsei în regim de privare de libertate; voi propune 3 ani”, a spus Predoiu.

„Un an de la data graţierii totale ori a restului de pedeapsă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere sau de la data împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei în caz de consum de alcool şi droguri. În prezent este un an, voi propune 5 ani. Instituire a măsurii de confiscare obligatorie a mijloacelor de transport în care sunt depistate droguri sau conducătorul auto a fost confirmat pozitiv cu droguri. Este o prevedere care funcţionează şi în state membre ale Uniunii Europene”, aadăugat ministrul.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version