Primăria Capitalei anunță, miercuri, că s-a început operațiunea de plombare a găurilor apărute în carosabile după gerul năpraznic și zăpezile căzute în ultima perioadă.
Ca de obicei, gropile vor fi acoperite cu soluții improvizate, respectiv cu mixtură la rece.
De altfel, Primăria se laudă că a rezolvat deja gropile apărute pe artere precum Splaiul Independenţei, Splaiul Unirii, Bulevadrul Unirii, Şoseaua Kiseleff, Şoseaua Mihai Bravu, strada Ştirbei Vodă, Bulevardul Libertăţii, Şoseaua Sălaj, Calea Giulești, Şoseaua Bucureşti- Ploieşti.
Urmează ca în zilele următoare să fie efectuate lucrări și pe Bulevarul Carol I, strada 11 iunie, strada Mărășești, Calea Griviței, Bulevardul Eroilor, Piața Unirii, Prelungirea Ghncea, Bulevardul Libertății, Splaiul Independenței, Strada Ziduri Moși
Primăria dă asigurări că “actualizăm în timp real situația deficiențelor din teren și monitorizăm modul în care se execută remedierile”.