Primii 13 km din Autostrada Sibiu-Pitești au fost deschiși circulației, joi, între Sibiu și Boița.

Dar cum această porțiune de autostradă a fost construită de austriecii de la Porr Construct, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a renunțat să mai meargă la inaugurarea lucrărilor., pe fondul scandalului Schengen.

Austria a votat, în 8 decembrie, împotriva aderării României la spațiul Schengen, iar Grindeanu a anunțat cu surle și trâmbițe, în 13 decembrie, că atât CNAIR, cât și alte companii din cadrul MTI își vor muta conturile de la băncile austriece.

Grindeanu a transmis însă, la Bacău – unde a fost orezent la semnarea contractelor pentru construirea celor 3 loturi ale Autostrăzii Focşani-Bacău, parte din viitoarea A7 „Autostrada Moldovei” -, un mesaj: 

„Astăzi, în jurul orei 15.00, se deschide circulaţia pe primul lot de la Sibiu la Piteşti. Este un lucru bun, se intră pe făgaşul normal. (…) Aş accentua ce se întâmplă astăzi, pentru că e important acest tronson de la Sibiu la Boiţa: este primul care începe să meargă spre traversarea munţilor. Se înaintează foarte bine şi pe celălalt capăt, de la Sibiu la Curtea de Argeş, este un progres undeva de 25% iar pe cele dificile, tronsoanele 2, 3 şi 4, s-au semnat contractele şi s-a intrat în fazele de proiectare. Pe tronsonul 4 al Autostrăzii Sibiu-Piteşti se va intra în faza de execuţie, în primăvara anului 2023”. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version