CFR a semnat, vineri, primul contract de modernizare a infrastructurii feroviare finanţat cu fonduri nerambursabile prevăzute în PNRR.

Astfel, directorul general al CFR Infrastructură, Ion Simu Alexandru, a semnat cu reprezentantul Asocierii Webuild SPA-Partecipazioni Italia SPA-Salcef SPA-Timişoara-Arad Lot 3, Francesco Bernabe, în prezenţa ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, contractul în valoare de 1,44 miliarde de lei, fără TVA, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe secţiunea Timişoara Est-Ronaţ Triaj (lotul 3).

Investiția este cuprinsă în obiectivul „Modernizarea liniei CF Caransebeş-Timişoara-Arad (162 km), pentru creşterea vitezei de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă”, precizează operatorul feroviar de stat.

Durata de implementare a contractului este de 42 de luni, din care 6 luni pentru proiectare şi 36 de luni pentru execuţia lucrărilor.

Asocierea de constructori desemnată câştigătoare, în luna iulie de CFR, iar ulterior şi de Curtea de Apel, va elabora proiectul tehnic şi va executa lucrările, inclusiv de dublare a liniei de cale ferată, pe această porțiune în lungime de 13,86 km.

De asemenea, în cadrul contractului vor fi modernizate poduri/podeţe şi vor fi efectuate lucrări civile în staţii şi halte de călători, pasaje inferioare/superioare şi pasarele pietonale, lucrări specifice de exploatare feroviară, prin construirea de clădiri de mentenanţă, un centru regional de management al traficului şi implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 şi GSM-R).

Obiective:
– dublarea liniei;
– creșterea capacităţii de tranzit la frontiere;
-creşterea vitezei de circulaţie la valori cuprinse între 120 km/h şi 160 km/h;
– asigurarea interoperabilităţii prin implementarea unor standarde tehnice moderne;
– înlocuirea sau reabilitarea unor poduri și podeţe;
– modernizarea electrificării pe toată lungimea tronsonului (25 kV), inclusiv instalarea unui sistem de control SCADA;
– modernizarea echipamentului de telecomunicaţii;
– modernizarea clădirilor staţiilor de călători, incluzând construcţia pasarelelor şi ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare.

În contract este prevăzută și construirea unor obiective de utilitate publică, astfel încât acest proiect să se armonizeze cu celelalte moduri de transport din municipiul Timișoara.

Lotul 3 face parte din proiectul de modernizare a liniei de cale ferată Caransebeș-Timișoara-Arad (162,19 km) format din 4 loturi, ce beneficiază de finanţare în cadrul PNRR (o valoare totală de 6,9 miliarde de lei), fiind, de asemenea, inclusă în Planul investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare pentru perioada 2020-2030.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version