RATB şi Metrorex sunt două dintre cele mai utilizate companii de sărbători, când toată lumea se deplasează către toată lumea.

metrou1-550x374

Astfel că, deşi poate ar fi trebuit să aibă zile libere, ca şi ceilalţi bucureşteni, cei de la RATB şi Metrorex au anunţat programul după care funcţiona în perioada următoare.

Cei de la Metrorex au anunţat că trenurile vor circula pe 25, 26, 27 şi 31 decembrie şi 1, 2 şi 3 ianuarie la fiecare nouă minute pe toate cele patru magistrale.

În schimb, trenurile Metrorex vor circula non-stop în noaptea de Anul Nou, dar o vor face după un program bine stabilit. Astfel, pe 1 ianuarie, între orele 00.00 şi 01.00 trenurile Metrorex vor circula la câte 10 minute. Între orele 01.00 şi 05.00 trenurile Metrorex vor circula la intervale de câte 20 de minute.

La RATB problema este ceva mai simplă. În zilele amintite se va circula după programul după care se circulă într-o zi normală de duminică. Tot aşa, după un program de duminică, vor funcţiona şi centrele de vânzare a titlurilor de călătorie.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version