Prototipul tramvaiului Imperio programat să sosească în Bucureşti, în luna august, poate fi livrat în avans, la începutul lunii iunie, estimează producătorul – Astra Vagoane Arad.

Cele 100 de tramvaie Imperio de 36 de metri și cu podea total coborâtă, achiziționate de Primăria Capitalei prin licitație, anul trecut, vor fi introduse în exploatare eșalonat, de Societatea de Transport Bucureşti (STB), începând cu luna august, pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41 şi 55.

Vagoanele cu durata de exploatare depăşită, precum cele din gama Tatra, vor fi retrase din circulaţie etapizat, odată cu sosirea eşalonată a noilor tramvaie.


O delegaţie comună formată din reprezentanţi ai municipalităţii, ca autoritate contractantă, şi reprezentanţi ai Societăţii de Transport Bucureşti STB, ca beneficiari, a fost într-o vizită de lucru la fabrica Astra Vagoane Călători Arad, în 28 martie, pentru a verifica stadiul de execuţie a tramvaielor.

„În vederea modernizării serviciului de transport public local de călători prin achiziţionarea unor mijloace de transport ecologice, care să contribuie la creşterea calităţii vieţii la nivelul municipiului Bucureşti, în anul 2021 s-a semnat contractul de furnizare pentru 100 de tramvaie. Astfel, se răspunde obiectivelor de promovare a strategiilor de reducere a emisiilor poluante în zonele urbane aglomerate şi asigurarea unui transport ecologic, la fel ca în Uniunea Europeană”, informează STB.


Cele 100 de tramvaie noi, din gama de 36 metri, au o capacitate totală de 322 de locuri, dintre care 56 pe scaune, precum şi un loc special amenajat în salon pentru fotoliile rulante şi landourile pentru copii.

„Uşile, zonele de acces şi trecerile asigură accesul călătorilor cu nevoi speciale (dizabilităţi locomotorii şi/sau mobilitate redusă) pe platforma special destinată, dar şi a celorlalţi călători pe toată lungimea vagonului. Tramvaiul este prevăzut cu buton de semnalizare a intenţiei de acţionare a rampei atât la interiorul, cât şi la exteriorul vagonului, precum şi semnalizare la bord pentru conducătorul de vehicul. Trapa (rampa) este rabatabilă sau culisantă cu acţionare manuală cu sistem de protecţie împotriva plecării tramvaiului cu trapa deschisă. Trebuie remarcat faptul că Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. a făcut eforturi pentru a respecta prevederile legislaţiei în vigoare privind accesul persoanelor cu dizabilităţi în mijloacele de transport, conform prevederilor Legii 448/2006, actualizată”, se mai precizează în comunicat.

De asemenea, noile tramvaie Imperio sunt dotate cu cinci uşi duble, cu sistem antistrivire, ceea ce asigură transferul uşor al călătorilor la urcare şi coborâre, fără obstacole sau zone înguste în dreptul uşilor de acces.

„Din punct de vedere al confortului, tramvaiele au următoarele dotări: echipament de climatizare destinat asigurării aerului condiţionat/încălzirii atât în salonul de călători, cât şi la postul de conducere, salonul iluminat în tehnologie LED, sistem de informare vizuală şi auditivă în tehnologie LED/LCD, afişaje de traseu exterioare şi indicatoare pentru avizare staţii cu LED-uri, monitoare extrawide pentru afişarea traseului şi a staţiilor, precum şi WIFI gratuit pentru călători”, precizează STB.

În plus, tramvaiele beneficiază de sistem ticketing şi sistem POS de achiziţionare a cardului direct în tramvai.


Totodată, noile vehicule au un nivel de zgomot redus, sistem de recuperare a energiei la frânare, sistem de supraveghere video 24/24 şi sistem de numărare a călătorilor.

Ca noutate, în aceste tramvaie călătorii au posibilitatea transportării bicicletelor printr-un sistem de prindere şi fixare rabatabil, care să nu ocupe spaţiul destinat celorlalţi utilizatori atunci când nu este folosit.

 

„Prin utilizarea de vehicule de transport public nepoluante sau cu poluare redusă, creşte atractivitatea transportului public de călători în Capitală, cu efecte vizibile în reducerea aglomeraţiei din trafic, precum şi alte efecte benefice la nivelul calităţii vieţii. În funcţie de evoluţia sistemului de transport din România şi Uniunea Europeană, pe baza noilor directive europene privind reducerea emisiilor de CO2 şi alţi agenţi poluanţi, în funcţie şi de resursele financiare alocate prin Planul Naţional de Rezilienţă şi Recuperare, cu sprijinul autorităţilor publice locale, dar şi al altor instituţii cu putere de decizie, Societatea de Transport Bucureşti STB va continua strategia de modernizare a parcului de vehicule”, se mai arată în comunicat.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version