După ce au anunțat oficial că vor achiziționa în jur de 400 de autobuze noi de la o companie turcească, cei de la RATB anunță marți că vor să doteze mai mult de jumătate din troleibuze cu aparate de aer condiționt.

Concret, RATB pune la bătaie în jur de 3 milioane de euro pentru a dota 100 dintre cele 177 de troleibuze aflate în parcul auto al Regiei cu aparate de aer condiționat.

Contractul a fost câștigat de ICOM Trading@Consulting SRL, firmă care are la dispoziție doi ani pentru a-și duce la bun sfârșit misiunea.

Cum troleibuzele care vor avea aer condiționat sunt cele Astra Irisbus, mai rămâne ca cei de la RATB să întreprindă demersurile necesare și pentru curățarea acestora, în condițiile în care urci în ele pe propria răspundere și cu riscul de a dezvolta hepatită și alte astfel de boli.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version