Conducerea RATB anunţă că Regia vrea să se reinventeze din 15 februarie, “pentru a eficientiza sistemul de transport şi pentru a creşte nivelul calităţii serviciilor oferite”.

RATB-autobuz-79-Jean-Mihai-PALSU-550x366

Decizia vine după scandalul în care trei controlori au fost acuzaţi că au agresat un pasager care nu avea permis de călătorie valabil.

Astfel, RATB anunţă că, din 15 februarie, intenţionează să apeleze la serviciile Jandarmeriei şi a Poliţiei Locale în lupta cu pasagerii ilegali.

Ultimele cifre arată că, deşi peste două milioane de călători apelează zilnic la serviciile RATB, doar în jur de 165.000 de călătorii sunt înregistrate în sistem. La această cifră se adaugă cei care au abonament şi nu au obligaţia de a valida cardul, dar şi alte categorii care nu achită călătoria. În total, doar aproximativ 55% dintre cei care apelează la serviciile RATB sunt consideraţi a fi pasageri corecţi, restul fiind călători ilegali.

Astfel, conducerea RATB a decis “să ducă o politică de fidelizare a publicului călător şi de a-l conştientiza asupra faptului că gradul de civilizaţie din mijloacele de transport în comun depinde în primul rând de conştiinciozitatea şi respectul pe care fiecare le dovedeşte”.

În acest sens, RATB solicită posesorilor de abonamente “să valideze fiecare călătorie în sistemul automat de taxare, pentru a vedea numărul exact de călători de pe o linie sau de pe altă”, dar anunţă şi că s-a propus “reinstruirea controlorilor” şi “îmbunătăţirea regulamentului şi a procedurii de control”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version