România a construit din fondurile europene în exercițiul financiar 2007 – 2013 numai 368 de kilometri de drumuri noi, în timp ce Polonia a realizat 1.886 km, de 5 ori mai mult, relevă datele Comisiei Europene (CE).

autostrazi fonduri europene

Este primul exerciţiu financiar al Româ­niei de după aderarea la Uniunea Euro­peană iar numărul de kilometri de drumuri noi este unul dintre indicatorii folosiţi de experţii Comisiei Europene pentru a evalua impactul fondurilor structurale acordate în perioada 2007 – 2013 în statele membre.

„Per ansamblu, finanţarea euro­peană a condus (în România –  n. red.) la construirea a 368 km de drumuri noi, din care 314 au fost pe reţeaua transeuro­pea­nă de transport (TEN-T), şi la îmbună­tăţirea a 1.893 km de drumuri, noile dru­muri construite au reprezentat circa 12% din totalul drumurilor construite în pe­rioada respectivă“, se arată în raportul Comisiei Europene pentru România, citat de Ziarul Financiar.

De ase­menea, s-au construit 22 km de căi ferate noi (toate în cadrul programului TEN-T, reţeaua de transport care vrea să conec­teze statele membre) şi moderniza­rea a 122 km de linii de căi ferate existente.

„Suplimentar, s-a sprijinit dezvolta­rea şi modernizarea Aeroportului Inter­na­­ţional Iaşi, care a devenit operaţional în 2015, extinderea sistemului de diguri din portul Constanţa şi construcţia Magis­tralei de metrou 5 din Bucureşti (Eroilor – Drumul Taberei – n. red.). Magistrala de metrou, care are un buget de 453 mil. euro, are o lungime de 7,2 km şi încă nu este finalizată“, se mai arată în raport.

În ceea ce priveşte indicatorul „km de drumuri reconstruite“, datele centralizate de Comisia Europeană arată că în România s-au îmbunătăţit, pe banii UE, 1.893 de kilometri de drumuri, în timp ce în Polonia s-au consolidat 7.216 km de drumuri, de aproape patru ori mai mult decât în România. În acelaşi timp, în Ungaria s-au reconstruit peste 2.500 de kilometri de drumuri, în Cehia peste 2.000 km, iar în Bulgaria puţin peste 1.000 km.

 

În acelaşi timp, Ungaria a construit 502 kmde drumuri noi, Cehia – 312 km, iar Bulgaria 175 de km. Cum se explică aceste diferenţe?

„Polonia a avut un mecanism de cheltuire a fondurilor europene mult mai suplu decât l-am avut noi, rezultatele fiind vizibile în kilometri de drum, autostradă sau cale ferată construiţi sau reabilitaţi. În septembrie 2012 am traversat Polonia ajungând la Gdansk şi îmi amintesc că pe atunci Polonia era un mare şantier, o ţară dată peste cap în termeni de circulaţie decentă, dar în care se lucra la foc continuu. 1886 de kilometri noi construiţi înseamnă mai mult decât au reuşit România, Bulgaria, Ungaria şi Cehia îm­preună, pentru ca o astfel de comparaţie să fie relevantă şi ca suprafeţe compara­tive“, a explicat Dragoş Jaliu, partener în cadrul Structural Consul­ting Group (www.fonduri-structurale.ro).

El a precizat totuşi că datele trecute în raportul Comisiei Europene pentru România sunt afe­rente anului 2014, astfel că anii finali (2015 de implementare şi 2016 de trans­mitere a cererilor finale către Comisia Europeană) aduc finaliza­rea/fa­zarea multor proiecte cu cheltuieli efectuate şi transmise.

„Teoretic, stăm rău comparativ cu celelalte state. Practic, având în vedere efortul ultimilor 2 ani stăm un pic mai bine. La 30 septembrie 2016 pe programul de transport absorbţia efectivă se ridica la 70,14% (3 miliarde de euro). Mai avem la Comisie încă 300 de milioane de euro în verificare, asta înseamnă încă câţiva kilo­metri realizaţi (construiţi sau reabilitaţi)“, a mai spus Dragoş Jaliu.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version