Marţi, începând cu ora 09.00, sindicaliştii de la ROMATSA au intrat în grevă generală.

Ryan Air si-a anulat zborurile care aveau legatura cu Romania

Controlorii de trafic susţin că au în jur de 50 de revendicări şi că principalul obiectiv al acestei acţiuni ar fi salvarea ROMATSA de la faliment.

Conform graficului prezentat pe bucharestairports.ro, deşi zeci de zboruri au probleme. Au fost anulate trei curse Ryan Air care trebuiau să sosească pe Otopeni de la Roma, Timişoara şi Berlin, iar cursa TAROM Oradea – Bucureşti are întârzieri.

Cei de la Ryan Air şi-au anulat şi câteva plecări, în timp ce alte plecări internaţionale au întârzieri semnificative, fiind afectate curse către Frankfurt, Amsterdam sau Paris.

Ministerul Transporturilor caută să joace de pe poziţii de forţă în această ecuaţie. După ce i-au acuzat pe sindicalişti că profită de minivacanţa românilor de Rusalii pentru a se face ascultaţi, cei de la Transporturi susţin acum că angajaţii ROMATSA vor să-şi asigure pensii nesimţite şi sporuri uriaşe, în condiţiile în care volumul de lucru per persoană ar fi mult mai mic decât controlorii de trafic de pe Heathrow, de exemplu.

Ministerul Transporturilor a contestat greva în instanţă, dar avocatul sindicaliştilor a obţinut o amânare a termenului pentru câteva ore, astfel că în continuare foarte multe zboruri sunt afectate.

Mai mult, s-a anunţat un control al Corpului de specialitate al ministrului Transporturilor la ROMATSA.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version