Lucian Șova, ministrul Transporturilor, joacă tare după ce a fost remaniat doar de conducerea PSD, care a propus-o pe Olguța Vasilescu să preia șefia ministerului, dar președintele Klaus Iohannis nu a fost de acord.

Șova a declarat miercuri, pentru Capital, că nu a făcut înţelegeri cu nimeni, ”aşa cum au făcut unii cu Ion Rădoi (liderul sindicatului de la Metrou, care a suspendat greva generală programată să înceapă miercuri dimineață – n.r.), chiar înainte să ajungă miniştri”.

”Nu mi s-a cerut oficial demisia. Demisia poate fi o soluţie, dar oficial nu mi-a cerut-o nimeni. De asemenea, nu mi s-a reproşat activitatea de la minister. Eu îmi continui programul normal. Azi am fost la întâlnirile stabilite, particip la Guvern împreună cu doamna prim-ministru la întâlnirea cu importanţi lideri ai PE în perspectiva preluării de către România a preşedinţiei Consiliului UE. Deocamdată, eu îmi fac treaba aici. Cred că am căzut la mijloc. Știu însă că am deranjat cuiburi de viespi pe care nu le-a deranjat nimeni timp de 20 de ani. Nu sunt fericiţi nici antreprenorii care au de dat bani statului român pentru că am cerut să li se calculeze penalităţi pentru că au întârziat lucrările la autostrăzi, nu şi-au făcut treaba. Niciunul nu e fericit, dar pe şantiere se lucrează. De frică”, a declarat pentru Capital Lucian Șova. 

”Nu e comod nici faptul că am cheltuit banii şi cer mai mulţi. Spre exemplu, am cerut bani mai mulţi pentru infrastructura feroviară, e nevoie de mai mult pentru investiţii, iar rectificarea care vine nu arată încurajator pentru infrastructura de transport”, a adăugat Șova.

Ministrul precizează că nu a dat examen pentru acest post, dar că forul care l-a susţinut şi l-a numit (Cex) poate decide dacă va continua sau nu activitatea la minister.

”Aşadar, dacă CEX sau preşedintele partidului îmi vor cere public demisia, o voi scrie imediat”, a arătat Șova.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version