Timp de o zi, pe circuitul Academiei Titi Aur au fost testate 12 modele de mașini electrice și hibrid ale partenerilor ALD Automotive: Renault Twizy, Renault ZOE, BMW i3, Mitsubishi I-MIEV și Peugeot  iOn – electrice – şi BMW i8, BMW X5 plug-in hybrid, Toyota Auris Hybrid, Toyota Yaris Hybrid, Lexus IS 300h, Peugeot 3008 Hybrid si Mitsubishi Outlander PHEV – hibrid.

masina electrica, hibrid, ALD automotive
sursă foto: ALD Automotive

ALD Automotive a sărbătorit în acest mod 10 ani dedicați inovației alături de clienții și partenerii săi: Academia Titi Aur, Toyota, Lexus, BMW, Renault, Peugeot, Țiriac Auto – Mitsubishi, Schneider Electric.

În plus, noul sediu al Academiei Titi Aur a oferit invitaţilor experiențe unice: testarea simulatoarelor de derapaj folosind mașina cu roți libere pe spate, mașina cu 2 volane unică în România, simulatoare de impact şi de răsturnare, un demo al unui curs de condus defensiv și condus ecologic, teste de îndemânare, frânare, accelerare etc.

În cei 10 ani pe piața de leasing operațional, ALD Automotive s-a implicat activ în inovarea sistemului de management al flotelor auto, de înverzire a parcurilor auto şi a fost printre primele companii care au oferit cursuri de condus defensiv și ecologic managerilor de flote.

Astfel, în parteneriat exclusiv cu Academia Titi Aur, peste 1.100 de utilizatori ai autovehiculelor ALD Automotive au fost instruiți să adopte un stil de condus mai sigur, mai prientenos cu mediul, şi-au îmbunătăţit comportamentul la volan şi au redus costurile cu combustibilul și pe cele de mentenanță a maşinilor.

Cu o experiență de 15 ani în conducerea defensivă, Titi Aur este unul dintre cei mai cunoscuți traineri din acest domeniu și a pregătit mai mult de 25.000 de cursanți, alături de echipa sa de 12 instructori. Academia “Titi Aur” a fost înființată în 2007, membrii echipei fiind actuali sau foști piloți sau copiloți, cu experiență în campionatele de raliu.

author avatar
Gabriel Andrei
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version