A venit iarna și odată cu ea întârzierile la trenuri, aspect comunicat oficial astăzi de reprezentanții companiei feroviare naționale. “Viteza de circulație a trenurilor a fost adaptată la temperaturile scăzute înregistrate la nivel solului, anumite garnituri înregistrând întârzieri în grafic”, precizează CFR SA.

tren-calatori-gara-iarna-0

“Menționam că pe rețeaua feroviară interoperabilă nu sunt linii de cale ferată închise, însă, din cauza cauza condițiilor meteo nefavorabile, personalul feroviar desfășoară verificări la componentele infrastructurii (sine, macazuri, linii de contact) în stații și în linie curentă și intervine pentru remedierea deranjamentelor tehnice semnalate, astfel încât circulația trenurilor să se desfășoare în condiții de siguranță”, se arată într-un comunicat de presă.

Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA recomandă călătorilor ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version