Situația alarmantă a șoferilor români de camion blocați la Ruse: UNTRR solicită acțiuni urgente pentru stoparea practicilor discriminatorii ale autorităților bulgare la frontieră.

sursă foto UNTRR

Precizările transmise redacției:

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este profund îngrijorată de discriminarea inacceptabilă și tratamentul nedrept aplicat transportatorilor rutieri și șoferilor profesioniști români la punctul de trecere a frontierei de la Ruse, Bulgaria.

Situația a ajuns la un punct critic astăzi, cu sute de șoferi români de camion blocați pentru mai mult de 35 de ore în parcările de camioane din Ruse și în special TIR Parking Ruse, așteptând să treacă frontiera BG-RO. În dimineața zilei de 12 aprilie 2024, în jurul orei 4 a.m., mai mulți șoferi români au primit mesaj prin pager să se deplaseze către frontieră, însă până la această oră, 13.00, aceștia încă nu reușiseră să iasă din parcare întrucât atât drumul spre frontieră, cât și punctul de trecere a frontierei sunt blocate cu camioane bulgărești, care nu trecuseră prin parcare și nici prin coada virtuală.

Autoritățile române contactate de UNTRR au precizat că motivul întârzierii din 12 aprilie ar fi din cauza autorităților din Bulgaria, care au decis ca toate vehiculele de marfă să treacă prin scanerul cu raze X.

Operațiunea de scanare durează în jur de 20 de minute, iar cântărirea vehiculelor încă 15 minute. Fotografiile și filmările transmise UNTRR de către șoferii români demonstrează amploarea blocajului, cu peste 1.000 de camioane care așteaptă în parcări și pe drumul național care duce spre Ruse pentru a trece frontiera terestră bulgaro-română, în timp ce camioanele transportatorilor bulgari sunt lăsate să treacă.

Atitudinea sfidătoare a autorităților de control din Bulgaria afectează atât condițiile de concurență loială cât și programul de lucru al șoferilor români, care în loc să înceapă vinerea perioada de repaus săptămânal normală acasă în România, conform Pachetului de Mobilitate, aceștia sunt obligați să stea zeci de ore și zile într-o frontieră UE.

În urma intervențiilor UNTRR, camioanele nu mai sunt obligate să aștepte în parcarea TIR Parking Ruse, ci pot aștepta și în afara ei în alte parcări din Ruse. Cu toate acestea, procedura rămâne discriminatorie, cu alocarea unui număr în „coada virtuală” gestionată abuziv în sistemul electronic al operatorului TIR Parking Ruse, unde transportatorii români sunt supuși în continuare la plata unor tarife excesive de peste 3 ori mai mari decât cele plătite de transportatorii bulgari care nici nu așteaptă în parcare ci direct la frontiera, în timp ce transportatorii rutieri români sunt obligați să aștepte în parcare zeci de ore în șir.

UNTRR face apel la acțiuni imediate și coordonate ale autorităților române și bulgare pentru reducerea urgentă a timpilor excesivi de așteptare la frontiera BG-RO și pentru a se asigura tratamentul corect al șoferilor români blocați în toate parcările din Ruse.

UNTRR solicită acțiuni urgente pentru stoparea practicilor discriminatorii ale autorităților bulgare și ale TIR Parking Ruse, operatorul abuziv al cozii virtuale de camioane pentru trecerea frontierei BG-RO. Reamintim numeroasele intervenții adresate de UNTRR autorităților române, bulgare și europene prin care:

– Solicităm autorităților bulgare să asigure transparența procesului de trecere a frontierei și să elimine favorizarea transportatorilor bulgari, contrară regulilor competiției loiale pe piața europeană de transport rutier.

– Solicităm TIR Parking Ruse o abordare corectă și nediscriminatorie în ceea ce privește tarifele percepute transportatorilor rutieri români pentru utilizarea parcărilor de camioane din Ruse

– Solicităm autorităților române și bulgare eliminarea verificărilor suplimentare și a cântăririi camioanelor la frontieră pentru a fluidiza trecerea frontierei, conform Regulamentului 1100/2008

– Solicităm autorităților române și europene urgentarea intrării României în spațiul Schengen și cu frontierele terestre anul acesta.

UNTRR rămâne ferm angajată în protejarea intereselor transportatorilor rutieri români și va continua să monitorizeze și să semnaleze orice practici nedrepte sau discriminatorii la frontiera dintre Bulgaria și România.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version