UPDATE 19 martie: Luni, 25 martie, va avea loc ședința de dezbatere publică a proiectului OUG de modificare a OUG 49/2019 privind transportul aternativ de persoane, informează MTI.

UPDATE 8 martie: Proiectul OUG de modificare a OUG 49/2019 a fost publicat în consultare publică (Vezi documentul la finalul articolului)

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) salută inițiativa Guvernului de a modifica OUG 49/2019 „în așa fel încât să existe, în mod real, o concurență loială între cele două activități de transport persoane, respectiv taximetria și transportul alternativ”.

Camera Națională a Taximetriștilor din Romania, cu 36 de filiale la nivel național, este membră COTAR.

Precizările transmise redacției, în 6 martie:

„Ambele activități de transport s-au referit și până acum la aceleași servicii prestate pentru clienți, dar cu diferențe majore din perspectiva legilor care le definesc activitatea. În urma discuțiilor purtate, luna trecută, cu premierul Marcel Ciolacu și cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a decis modificarea legislației, pentru eliminarea prevederilor discriminatorii.

Orice activitate desfășurată pe teritoriul României trebuie să fie impozitată și fiscalizată în România, așa cum este normal într-o țară civilizată. Vrem să fim bine înțeleși: nu avem nimic împotriva niciunei platforme și nici împotriva digitalizării, dar platforma nu face transport de persoane, ci firmele de transport alternativ. Fiind vorba despre activitatea de transport persoane, nu este normal să existe reguli diferite în privința celor două activități similare.

Taxele și impozitele pe care le plătesc firmele cu același tip de activitate trebuie să fie aceleași. De asemenea, condițiile prevăzute de lege pentru desfășurarea acestor activități similare trebuie să fie aceleași:

– un număr egal de licențe de taxi și copii conforme pentru transport alternativ;

– același tip de aparatură pentru taxare, cu principii transparente pentru clienți;

– același mod de stabilire a prețului unei călătorii, eliminându-se tariful dinamic, acesta fiind doar o metodă prin care clientul este păcălit de firmele de transport alternativ, pentru a i se lua mai mulți bani pentru o cursă;

– firmele trebuie să dețină autoturismele în patrimoniul propriu și să fie eliminate contractele de comodat oneroase care se practică acum în transportul alternativ, astfel încât să se poată garanta siguranța în trafic și siguranța clienților;

– mașinile nu trebuie să fie mai vechi de 10 ani, astfel încât să se asigure siguranța clienților și protecția mediului.

Acestea sunt doar câteva dintre prevederile legale care vor aduce la egalitate cele două activități de transport de persoane similare. Până acum, prevederile legii transportului alternativ au fost diferite de ceea ce prevede legea taximetriei. Este necesară armonizarea celor două acte normative, pentru a respecta principiile unei concurențe loiale.

Ministerul Transporturilor va propune, în calitate de coinițiator, un nou proiect de act normativ care va fi pus în consultare publică, în cel mai scurt timp. Mulțumim Premierului României și Ministrului Transporturilor că au ținut cont de propunerile noastre pertinente. Mulțumim, de asemenea, anjaților MAI și ANAF care au participat la discuțiile interministeriale și au informat în mod corect în legătură cu situația din transportul alternativ. De asemenea, mulțumirile noastre merg și către colegii noștri care în această perioadă au contribuit la analiza legislației și au venit cu propuneri și puncte de vedere pentru noul act normativ”.

Proiectul OUG de modificare a OUG 49/2019

În 8 martie, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a deschis procedura de transparenţă decizională a procesului de elaborare a Ordonanței de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 49/2019, cu modificările și completările ulterioare

Scurtă descriere

Modificările prevăzute în proiectul de act normativ vizează:

  • clarificarea calculului vechimii autoturismului, se apreciază că aceasta va avea efecte pozitive în ceea ce privește reducerea timpului de eliberare prin eliminarea unor corespondențe în vederea clarificării aspectelor de acest gen;
  • abordarea în mod uniform a modului de deținere a autoturismelor cu transportul în regim de închiriere, respectiv în regim de taxi;
  • eliminarea prevederii ca la solicitarea eliberării copiei conforme, operatorul de transport alternativ să depună copia autorizației de transport alternativ, în vederea simplificării procedurii;
  • eliminarea prevederilor referitoare la înlocuirea unui autoturism, cât și a cazurilor de înlocuire a unui autoturism, deoarece acestea nu are efecte având în vedere că eliberarea copiilor conforme este reglementată;
  • modificarea ecusoanelor astfel încât să poată fi observate de la distanță autoturismele care efectuează transport alternativ, în vederea îmbunătățirii activității de inspecție și control;
  • eliminarea unor inadvertențe între obligațiile prevăzute și sancțiunile aplicabile unor articole în vederea îmbunătățirii controlului, actului normativ;
  • corelarea prevederilor privind deținerea și afișarea ecusoanelor, respectiv corelarea sancțiunilor referitoare la ecusoane și efectuarea transportului alternativ prin intermediul unei platforme digitale neavizate tehnic de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Download (DOCX, Unknown)

Download (DOCX, 52KB)

 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version