Din cauza operaţiunilor de degivrare şi de handling la sol, pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Otopeni au fost anulate duminică 4 zboruri – spre Istanbul, Milano, Frankfurt şi Moscova – iar decolările au întârzieri de până la două ore şi jumătate.

avion-zapada-aeroport-550x330

Pasagerii care au bilete la zborul spre Istanbul vor fi reprogramaţi pentru o altă cursă în cursul după-amiezei.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) informează, duminică dimineaţa, că pe ambele aeroporturi – “Henri Coandă” Otopeni şi “Aurel Vlaicu” Băneasa traficul aerian se desfăşoară în condiţii de ninsoare abundentă şi viscol cu rafale de vânt de peste 70 de kilometri pe oră, care transportă zăpada pe sol.

“Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilajele proprii pentru deszăpezirea pistelor, platformelor şi căilor de rulare, fiind asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene”, se precizează într-un comunicat de presă. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version