Societatea de Transport Bucureşti (STB) amenajează un nou traseu cu bandă unică destinat transportului public: de la Piaţa Presei la Piaţa Victoriei.

Piața Presei-Regele Mihai I-Bd. Kiseleff-Piața Victoriei. „Realizăm şi patru staţii noi cu platformă, la intersecţiile cu străzile Mareşal Alexandru Averescu, Docenţilor, Arh. Ion Mincu şi Monetăriei”, precizează STB, pe Facebook. „STB va beneficia de o nouă bandă unică, destinată autobuzelor. Călătoria de la Nord spre Centru se va face RAPID – cu ajutorul benzilor unice, CONFORTABIL – datorită noilor autobuze electrice pe care le vom introduce în circulație, dar și ACCESIBIL – datorită tarifului, precum și poziționării stațiilor”, a declarat noul director al STB, Daniel Istrate.

Culoarul unic pentru autobuze începe de la Piaţa Presei şi continuă pe B-dul Regele Mihai I: zona centrală cuprinde trei benzi de circulaţie, două spre Arcul de Triumf (dintre care banda 1 este rezervată transportului public) şi una spre Piaţa Presei, dedicată transportului general. Se va realiza şi o nouă platformă de staţie, pe scuarul de delimitare, la intersecţia cu str. Primo Nebiolo. Pe Şoseaua Kiseleff, dintre cele patru benzi de circulaţie, banda 1 este rezervată transportului public.

Primăriei Capitalei a avizat reconfigurarea circulației pe traseul

Pe B-dul Aviatorilor: pe tronsonul cuprins între str. Arh. Ion Mincu şi P-ţa Charles de Gaulle, pe sensul spre P-ţa Charles de Gaulle, se vor realiza patru benzi de circulaţie, dintre care banda 1 va fi rezervată transportului public local. Pe sensul opus vor exista două benzi de circulaţie.

Se vor realiza şi două staţii noi cu platformă, la intersecţia cu strada Arh. Ion Mincu şi lângă accesul la staţia de metrou Aviatorilor.

Pe tronsonul cuprins între B-dul Beijing şi P-ţa Charles de Gaulle, pe sensul spre P-ţa Charles de Gaulle, se vor realiza patru benzi de circulaţie, dintre care banda 4 va fi rezervată transportului public local. Pe sensul opus vor fi 2 benzi de circulaţie pentru traficul general.

Noul traseu se va conecta cu benzi unice deja în funcţiune, pe strada Radu Beller şi pe Calea Floreasca.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version