Vola.ro confirmă că este in curs de finalizare a procesului de rambursare a banilor către toți cei peste 10.000 de clienți ai săi care au avut zboruri Blue Air anulate, cu plecare începând cu data de 6 septembrie 2022. 

A fost un proces care a durat aproape 4 luni și a implicat o echipă de peste 40 persoane, iar 95% dintre clienții afectați și-au primit banii îmapoi, urmând ca pentru restul de 5% procesul să se încheie în februarie. Nu au existat avertizări în prealabil și nicio cale de comunicare cu echipa Blue Air. Practic, companiile din turism care au vândut bilete Blue Air au fost singurele surse de informare și de soluționare pentru pasagerii păgubiți.

Primii clienți Vola.ro care au fost rambursați imediat ce zborurile lor au fost anulate de compania aeriană sunt cei care își achiziționaseră serviciul Fast Refund și care au primit banii în doar 2-3 zile de la anularea zborului. În același timp, clienții care aveau achiziționat serviciul Vola Trip Protect au primit asistență prioritară și soluții alternative de călătorie, astfel continuându-și planurile de vacanță, sau au putut opta pentru rambursare și au primit banii înapoi, în 2-3 zile. De asemenea, clienții Vola care aveau zboruri Blue Air și se aflau în străinătate au fost ajutați să revină în țară.

Prejudiciu de peste 1 milion de lei

Prejudiciul adus clienților Vola.ro cu zboruri anulate de Blue Air, începând cu data de 6 septembrie 2022, se ridică la peste 1.000.000 de euro. 

„Pandemia ne-a arătat că suntem un adevărat partener pe timp de criză pentru toți clienții noștri și că avem capacitatea de a identifica cele mai rapide soluții. Încă de la primele zvonuri cu privire la încetarea operațiunilor Blue Air, am strâns o echipă de criză și am identificat soluțiile pe care le putem accesa in numele clienților noștri. Ne-am mobilizat rapid pentru a informa și asista pasagerii care au rămas blocați la destinatii și care s-au trezit cu planurile de călătorie date peste cap. Deși rambursarea contravalorii biletelor de avion ar fi trebuit realizată de compania aeriană, ne-am dorit să fim alături de clienții Vola.ro și să punem în mișcare cele mai eficiente măsuri pentru recuperarea acestor sume. Suma implicată a fost de peste 1.000.000 de euro si suntem bucuroși că am reușit să ducem la îndeplinire acest proces într-un timp record, asumându-ne în totalitate acest demers”, a declarat Andreea Iacob, director de operațiuni Vola.ro. 

Servicii de rambursare accelerată – viitorul călătoriilor cu avionul

Vola Trip Protect este un serviciu care garantează continuarea călătoriei chiar dacă zborul pasagerului este anulat sau întârziat pentru mai mult de cinci ore, ceea ce poate afecta întregul itinerariu. În acest caz, Vola intervine pentru a găsi zboruri alternative până la destinație și de a achiziționa noi bilete de avion, astfel încât pasagerii să se bucure de asistență prioritară și de o călătorie fără griji și fără costuri suplimentare. De asemenea, există opțiunea Vola Fast Refund, care, odată adăugată, oferă returnarea banilor pe zbor, în maximum 24 de ore, în cazul în care acesta e anulat ori modificat, scutindu-i pe pasageri de procedurile de rambursare ale companiilor aeriene. 

Situația Blue Air nu este una nouă pentru Vola.ro, care a încercat să obțină rambursări pentru toți clienții săi afectați de problemele neprevăzute ale zborurilor anulate de companiile aeriene. De la începutul pandemiei, și-a recuperat peste 9.2 milioane de euro de la toate companiile, pentru peste 98.000 dintre ei. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version