Volumul mărfurilor transportate pe cale rutieră a înregistrat, anul trecut, o creştere cu 3,9% față de 2019, la 266,523 milioane de tone, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Din totalul mărfurilor, 81,5% au fost în transportul naţional, în creștere cu 3,6%. Parcursul mărfurilor a scăzut însă cu 9,9% comparativ cu anul 2019.

În transportul rutier naţional, 64,2% din volumul mărfurilor a fost transportat pe distanţe între 1-49 km, 19,8% pe distanţe cuprinse între 50-149 km şi 13,2% pe distanţe cuprinse între 150-499 km.

Mărfurile transportate în cont propriu au reprezentat 56,8% din total, iar în ceea ce priveşte destinaţia, 18,5% din total mărfuri au fost înregistrate în transport internaţional.

În transportul rutier internaţional de mărfuri, 92,9% din totalul mărfurilor descărcate au provenit din state membre ale Uniunii Europene şi 91,8% din totalul mărfurilor încărcate au avut ca destinaţie state membre ale UE. Cele mai mari cantităţi de mărfuri au provenit din Germania (21,8%), Ungaria (15,7%) şi Italia (10,2%), iar în ceea ce priveşte încărcările, 20,1% din volumul mărfurilor au avut ca destinaţie Germania, 14,8% Italia şi 11,9% Ungaria.

Diviziunile de mărfuri cu cele mai mari ponderi în totalul mărfurilor transportate au fost minereuri metalifere şi alte produse de minerit şi exploatare de carieră; turbă; uraniu şi thoriu (32%) şi alte produse minerale nemetalice (19,3%), iar în transportul feroviar ponderile cele mai semnificative au fost deţinute de diviziunile cocs, produse rafinate din petrol (23,0%) şi cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (17,8%).

În transportul feroviar, volumul mărfurilor a înregistrat o scădere cu 15,5% faţă de anul precedent, cauzată de evoluţiile negative ale tuturor componentelor. Au fost transportate 49,671 milioane de tone mărfuri, din care 83,5% în transport naţional.

În transportul maritim au fost înregistrate 47,220 milioane tone în transport internaţional, în scădere cu 11,1%. Mărfurile transportate pe căi navigabile interioare au totalizat 30,518 milioane tone, din care 45,8% în transport naţional. Volumul mărfurilor transportate a înregistrat scădere cu 8,2% faţă de anul precedent, în timp ce parcursul mărfurilor a scăzut cu 2,3%.

Cele mai importante ponderi în total mărfuri transportate au fost înregistrate la diviziunile produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit (35,1%) şi cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (17,9%), iar în transportul pe căi navigabile interioare la diviziunile minereuri metalifere şi alte produse de minerit şi exploatare de carieră; turbă; uraniu şi thoriu (43,3%) şi produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit (32,3%).

Prin conducte petroliere magistrale au fost transportate 6,41 milioane tone mărfuri, în scădere cu 6,5% faţă de 2019, în timp ce parcursul mărfurilor s-a redus cu 8,4%.

În transportul aerian, volumul mărfurilor transportate a înregistrat un total de 40.000 tone, în scădere cu 14,6%.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version