O aeronavă C – 130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a transportat, luni, medicamente și produse medicale în Republica Arabă Siria, pentru sinistrații cutremurului din 6 februarie, anunță MApN.

Aeronava a decolat din Baza 90 Aeriană Otopeni, în jurul orei 8.00, cu destinația Beirut, Liban.

Donația de medicamente a fost realizată, prin intermediul Ministerului Sănătății, de companii farmaceutice private, respectiv Zentiva Group, Antibiotice Iași și Terapia S.A.

Seismele puternice, unul de 7,8 grade pe scara Richter, care au început pe 6 februarie, au lovit atât Turcia, cât şi Siria vecină, provocând moartea a peste 50.000 de persoane, conform ultimului bilanţ publicat vineri.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version